Medieșenii continuă să se întărească în vederea îndeplinirii obiectivului de a promova în liga secundă! Conform informației de pe site-ul oficial al celor de la FC Argeș, Cristian Balgiu va ajunge la Mediaș.
”Clubul nostru s-a despărțit de mijlocașul Cristian Balgiu. Acesta a fost transferat definitv de ACS Mediaș, formație din liga a III-a”, se anunță pe site-ul oficial al echipei antrenate de Eugen Neagoe.
Fotbalistul de la Argeș a evoluat de 4 ori în acest sezon al ligii secunde fără să reușească vreun gol. Balgiu a mai trecut în carieră pe la U Cluj, CSA Steaua, ASA Târgu Mureș sau Gloria Buzău.
ACS Mediaș i-a mai transferat în ultima perioadă pe Lucian Noian, Raul Orlandea, Alexandru Luca, Antonio Dumitru, Vasile Mihai Petra și Szilard Magyari.