După ratarea promovarii, cu scandal, cei de la ACS Păltiniș Rășinari se pregătesc de noul sezon al ligii a patra, prin aducerea de nume noi in lot. După readucerea lui Radu Aldea (29 de ani), jucător ce a încercat promovarea cu Voința Sibiu, dar și a lui Ruben Vecerdea (21 de ani), tot de la alb-verzi, rășinărenii au anunțat completarea lotului cu încă patru jucători.
Alexandru Badea și Bogdan Comaniciu vin de la Voința Sibiu, acolo unde se pare că lotul va fi schimbat din temelii față de sezonul anterior. Badea (21 de ani) a prins 14 meciuri în echipa din Sibiu, având evoluții apreciate de către suporteri. Comăniciu (24 de ani) este un portar tânăr, dar deja cu experiență in loturile echipelor cu pretenții din liga județeană, acesta jucând chiar un baraj de promovare contra celor de la Zărnești, atunci când evolua pemtrh Interstars 2020. De altfel, în meciul tur al acelei manșe, portarul sibian a încasat un cartonaș roșu pe finalul partidei.
Ceilalți doi jucători care vor evolua sub comanda lui Dragoș Năstase sunt Denis Grigore (25 de ani) și Mario Șandru (21 de ani). Primul vine de la ACS Bradu, echipă pentru care a fost jucător de bază în sezonul trecut, marcând și trei goluri. Șandru sosește de la Interstars 2020, pentru care a marcat un gol sezonul anterior. În trecut, acesta a mai avut experiențe pentru Bradu și Alma, în stagiunea 2018/2019 fiind chiar în lotul celor de la Rășinari.
Este vizibilă dorința de întinerire a lotului celor de la Păltiniș Rășinari, asta după ce sezonul trecut aceștia s-au bazat pe un lot cu o medie de vârstă ridicată. Totuși, experiența i-a ajutat pe aceștia să câștige liga și să depășească destul de lejer “dubla” cu Voința Sibiu, contracandidata la lupta pentru promovare.