ACS Mediaș a câștigat ieri primul meci oficial disputat în 2026, în etapa a XVIII-a a Ligii a III-a. Trupa lui Vâtcă a trecut cu 4-0 de ”lanterna roșie” a seriei, Gilortul Târgul Cărbunești cu 4-0.
Cele patru goluri s-au împarțit egal pe reprize. Victor Astafei, în minutul 25, și Andrei Roșu, în minutul 45+1, au transformat fiecare câte un penalty în prima parte a meciului. La 3 minute de la reluare, Raul Orlandea a înscris pentru 3-0 cu un șut plasat în dreapta portarului advers. În fine, ultimul penalty a fost obținut și transformat de Cristi Pajco în minutul 65.

”Știam că ne așteaptă un meci foarte greu pentru că terenul e de așa natură. Din păcate, noi n-am reușit deloc să ne antrenăm aici, pe terenul ăsta. Fiind o echipă care produce fotbal, care iese cu construcție de la portar, n-a fost tocmai simplu, dar eu sunt mulțumit de cum au jucat băieții. (…) Luăm pas cu pas fiecare meci, ne așteaptă meciuri pe terenuri grele, dar numai așa putem să prindem play-off-ul. (…) Eu mă bucur că ei înțeleg foarte bine ceea ce le cerem și că, producând fotbal ei au tot mai mare forță, pentru că la calități tehnice și fizice stau foarte bine. Au crescut șansele dar mai e mult de muncă până să ajungem și în play-off și mai departe”
Cosmin Vâtcă, antrenor ACS Mediaș
Medieșenii și-au consolidat poziția a III-a și sunt tot mai aproape de calificarea în play-off până la care au mai rămas patru etape.
În etapa următoare, ACS Mediaș va juca la Dăești, sâmbătă, 07 martie, de la ora 15:00.
surse foto: Facebook – ACS Mediaș

