Sibiul a organizat bine și a doua finală consecutivă a Cupei României, un eveniment major, care pe lângă latura fotbalistică, a avut-o și pe cea ultras. Deloc de neglijat dacă ne gândim că Jandarmeria și autoritățile locale au decis interzicerea comercializării alcoolului în aproape tot centrul istoric, o decizie deloc obișnuită.
În ce mă privește, am privit totul dintr-o cu totul altă optică. Am savurat din plin întregul spectacolul ultras, de la sosirea gălățenilor în Gară și până la coregrafiile de pe stadion. Am profitat de moment pentru a cunoaște mai bine cele două peluze prin vocea liderilor de la Nord Hunedoara și Nord Galați și cum au gestionat fiecare o deplasare atât de numeroasă.
Deplasări record ale ultrașilor la Sibiu
Din 2022, prin inaugurarea noului stadion Municipal, Sibiul a devenit cea mai mare scenă ultras din România. Din păcate, nu ”joacă” pe ea ultrașii sibieni, divizați și rămași puțini la număr, ci marile peluze ale echipelor de tradiție. După desființarea clubului istoric al orașului, FC Șoimii, și a noii formații fanion din anii ’90, FC Inter, ambele falimentate la începutul anilor 2000, fenomenul ultras la Sibiu a fost marcat de efemerele cluburi înființate și dizolvate rapid în ultimii 20 de ani: FC Sibiu, Voința Sibiu, FC Hermannstadt, ultimul încă în viață dar ”bolnav” de insolvență și cu aproape jumătate din existența de 9 ani trăită în exil, la Pitești, Tg. Mureș și Mediaș.
Totul s-a schimbat radical din noiembrie 2022. Noul stadion a devenit extrem de atractiv, probabil și poziția geografică și specificul turistic al orașului. Cert e că marile peluze și-au stabilit aici recorduri de fani în deplasare, prestații memorabile, corteo de poveste. Marșul celor 6-7000 de clujeni de la Finala Cupei României de anul trecut a trezit Sibiul din amorțeală și va rămâne de referință mult timp de acum încolo.
Trecem, rapid, pe tapet, prestațiile celor 5000 de dinamoviști în Liga 2, la meciul cu Șelimbăr, și peste 3000 în acest an la partida cu FC Hermannstadt, 3000 de rapidiști, 2000 de arădeni (un record pentru UTA), 8000 de clujeni la Finala Cupei României, 1000 de olteni (FCU) la Tribuna a II-a, atunci când li s-au interzis deplasările, și ajungem la Finala Cupei, Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara.
Sibiul a primit, pentru al doilea an consecutiv, organizarea Cupei României, un adevărat răsfăț pentru cei care apreciază fenomenul ultras. Iar dacă anul trecut toate reflectoarele au fost doar spre Peluza Șepcile Roșii, săptămâna trecută atenția s-a împărțit egal spre două peluze puternice și respectate la nivel național: Nord Hunedoara și Nord Galați.
Ziua meciului a început cu decizia Jandarmeriei de a ridica gradul de risc la maxim și a interzice comercializarea alcoolului în aproape tot centrul istoric încă de la ora 14:00, ora aproximativă la care oțelarii urmau să ”ocupe” Piața Mare iar corviniștii Piața Mică. Asta deși între cele două peluze nu există nicio rivalitate, și, mai mult, ele nu s-au întâlnit niciodată într-un meci direct. Mai puțini la număr, gălățenii au părut mai uniți și mai conectați cu fanii de la tribună, așa numiții ”cetățeni” în limbaj ultra. I-a ajutat distanța mare de la Galați astfel că toți cei 3000 de oțelari au fost nevoiți să plece din timp, împreună, spre deosebire de majoritatea celor 7000 de hunedoreni aflați la doar o oră și jumătate distanță. Toți în roșu, 1000 de gălățeni au călătorit împreună cu un tren special iar din Piața Gării au pornit în corteo spre Piața Mare.
La primele ore ale amiezii, hunedorenii numărau doar câteva sute în piațeta vecină, dar s-au revanșat cu marșul spre stadion format din câteva mii. După câteva ore a devenit tot mai clar că temerile jandarmilor au fost neîntemeiate, suporterii celor două echipe întâlnindu-se peste tot, fără incidente.
Pe stadion, cei 3000 de gălățeni au făcut față cu brio celor 7000 de hunedoreni și au dominat prima repriză dar ardelenii au echilibrat balanța decibelilor în partea secundă și au dominat în prelungiri. Fără torțe, fumigene (au fost câteva dar au trecut neobservate sub coregrafii) și chiar fără steaguri în cazul hunedorenilor, singurul moment de culoare a fost dat de coregrafiile afișate la început.
Am dorit să aflăm mai multe despre viziunile celor două peluze și experiență lor de la Sibiu prin vocea lui Paul, membru Ultras Korp și lider Peluza Nord Hunedoara, și Cristi, membru Ultra Sud și lider Peluza Nord Galați.
Sportul Sibian: Să vă cunoaștem, pe scurt. Cum ați ajuns pe stadion și când ați început sa faceți parte din mișcarea Ultras? Care au fost începuturile mișcării ultras în orașul tău?
Paul: Prin clasa a VI-a, a VII-a am mers prima dată pe un stadion iar în fenomenul ultras am înființat în 2005 Ultras Korp și, totodată, Peluza Nord Hunedoara. Înainte de 2005 au mai fost niște grupuri care începeau să se „rupă” de Corbii Albaștri, galeria veche.
Cristi: Prin 2003-2004, eram un grup de prieteni de la bloc, din cartier, eram copii și toată lumea își dorea să facă parte din galerie. Atunci era galeria pe stil vechi iar de prin 2004 au început să ne divizăm ca grupări, fiecare după zona orașului din care venea. Așa am ajuns la denumirea de Ultra Sud, care vine de la zona de sud a orașului.
Cum v-ați organizat pentru deplasarea de la Sibiu?
Paul: Noi, ultrașii, am plecat împreună de la Hunedoara. Nu am încercat să adunăm toată lumea laolaltă, nu facem asta, nu insistăm să vină cu noi toți cei care nu înțeleg fenomenul. Am plecat la 12:00 din fața stadionului, să ajungem cât se poate de repede pentru a intra cu coregrafia. Au fost ceva probleme, ne-au anunțat cu o zi înainte de meci că ne trebuie certificat de ignifugare, dar am rezolvat, am primit și certificatul…
Cristi: Pentru că era o deplasare lungă, ne-am dorit să fie ceva altfel pentru mulți dintre gălățenii care nu au prins deplasările cu trenul, să fie toată lumea laolaltă, se creează atmosferă, alt vibe, să ajungem toți să facem un corteo în oraș. Iar ideea cu tricourile roșii a pornit de la o rememorare a perioadei de care îți povesteam, când ne-am înființat noi. Era o chestie atunci, cine venea cu tricou roșu intra gratuit la galerie, sau pe stadion, nu mai rețin. Și-am zis să readucem acele vremuri, acum la Finală, că e un moment unic.
Care e povestea din spatele coregrafiei și ce presupune pregătirea și amenajarea ei pe stadion?
Paul: Am fost la Sibiu și am măsurat peluza, am primit dimensiunile și de la băieții de la Sibiu. În primă fază a fost o idee cu coregrafie 3D dar am renunțat pentru că nu am fi avut prea mult timp s-o montăm. Când am fost să măsurăm, cei de la pază au avut o atitudine ostilă, ceva de genul „o să băgați voi coregrafia când vă lăsăm noi”. Provocări…
Cristi: Multă lume a zis că e un derby siderurgic, și ne-a inspirat idea asta cu Combinatul, ca și cum ne-am făuri noi Cupa, deci e a noastră. Ne-am chinuit puțin până a ieșit cum trebuie. Tribuna am măsurat-o cu ajutorul fraților noștri ploieșteni, când au avut meci la Sibiu.
Paul, o curiozitate de efect vizual: de ce nu ați avut steaguri și bannere de brigadă?
Paul: Am decis să nu le luăm. Noi nu le mai folosim de la începutul campaniei „Liber să fiu Ultra”, nici tricouri de brigadă, nici steaguri sau bannere de brigadă. Noi susținem puternic acest demers și am așteptat foarte mult să vedem unitate între marile peluze din țară și sper să reușim să modificăm Legea 4.
La un astfel de meci, numărul extrem de mare de „cetățeni” poate să te încurce sau să te ajute. Pentru voi cum a fost?
Paul: Depinde. Sper să aducem cât mai mulți alături de noi, să cânte. Noi suntem, oarecum, la început pentru că nu am mai avut activitate până la revenirea brandului Corvinul. Am stat uniți ăia 40-50 de „nebuni” și atât, chiar dacă n-a fost echipa. Ne-am spus că nu venim până când nu revine numele și stema. Acum văd o creștere. Nu pot fi toți ultra într-o peluză la un astfel de meci dar părerea mea e că s-a cântat destul de bine. Noi nu ne așteptam să cânte nici cei din tribună alături de noi și au cântat. A fost un moment pozitiv, chiar dacă nu poți cânta melodiile cu versuri. Ca să umpli o peluză cu 2000 de ultrași trebuie să fii Sud Steaua.
Cristi: A fost o comunicare foarte bună între noi și ceilalți suporteri. La noi pe stadion sunt momente în care tot stadionul cântă cu noi, cântece de peluză, nu doar „Oțelu’!, Oțelu’!”. Majoritatea celor de la tribuna a II-a sunt membrii vechi ai peluzei. N-a fost chiar ușor să ajungem aici dar acum de câte ori începem să cântăm, se ridică în picioare și la tribune, bat din palme măcar, simt altfel meciul și chestia asta de galerie, oarecum suntem o galerie tot stadionul. Majoritatea știu cântecele și uneori dau tonul cei de la Tribuna a II-a.
Orașul Sibiu (zona Horeca) și Jandarmii s-au temut de incidente dar ele nu doar că au lipsit dar atmosfera generală a fost departe de a putea deveni conflictuală chiar și la nivel verbal. Un ultras nu-și propune, în general, să devină violent ci aceasta apare ca o reacție, o escaladare a unei tensiuni sau provocări. Cum se întâmplă uneori pe teren, între sportivi. Cum vezi violențele pe stadion?
Paul: Au fost cazuri în trecut când suporterii se băteau parte în parte cu jandarmii. Nu mai e cazul acum, totul e filmat, încerci să domolești instinctul ăsta. Am avut niște incidente la Sibiu. Când am ajuns, jandarmii au încercat să ne provoace, au luat doi de-ai noștri, le-au dat interdicții pe motiv că aveau torțe… Am încercat să-i scăpăm și chiar ziceam, înainte te băteai cu ei (n.r. cu jandarmii) dar acum nu mai poți face nimic. E greu. Au fost aceste incidente, nu știu gălățenii dacă au avut. Cu ei ne-am și întâlnit după ce am plecat din Piața Mică, să putem bea o bere, și ei au făcut, probabil, același lucru, au plecat din Piața Mare. Interesant că jandarmii nu ne-au urmărit după plecarea din Piața Mică.
Cristi: Sunt momente tensionate care degenerează uneori, de cele mai multe ori sunt provocări ale jandarmilor, care, de multe ori fac abuzuri și incită puțin. Violența își are și ea rostul ei, mai puțin în această perioadă de unitate națională (n.r. campania „Liber să fiu ultra”) iar la această finală nici atât, aici e vorba de spectacol. În timpul campionatului, te mai găsești pe drumuri, sunt rivalități, se mai întâmplă. Face și asta parte din fenomenul ultras, fenomenul hooligans.
Înainte și în timpul finalei n-a părut să existe rivalitate între voi dar de la un punct ați intrat într-o competiție a celebrei „S.gi P..a”, la degajările portarilor. De la ce a pornit?
Paul: N-a avut nicio legătură cu peluzele, au strigat cei de la tribune. Mie mi se pare o prostie asta.
Cristi: De la tragerile de timp, mai cade unu pe jos, „cetățenii” sunt irascibili, ei nu știu că înainte de meci eu cu liderul de la Corvinul am vorbit, ne-am înțeles că nu vor fi trivialități din partea niciunei părți. Dar dincolo de asta eu chiar îi apreciez pe cei de la noi, „cetățenii”, că au avut vibe-ul ăsta să stea în picioare, să cânte într-una, fără să înjure, că s-a mai întâmplat, la o masă așa mare de oameni, nu poți controla totul. Se mai trezește un grup de 10-20 să înjure ceva, ceilalți pe lângă ei o iau la fel. Dar nu s-a întâmplat nimic, a fost foarte bine.
La Sibiu, Peluza Sud, care susține clubul Voința Sibiu, în Liga a IV-a, are o prietenie veche cu Peluza Nord Pitești, iar o mare parte din suporterii lui Hermannstadt au fost intrigați la meciul direct cu FC Argeș atunci când Peluza Sud le-a fost alături piteștenilor în sectorul oaspeților. Ce înseamnă pentru voi prietenia cu UTA/Steaua, respectiv Petrolul? Cum se formează aceste prietenii?
Paul: Prietenia cu UTA e veche, de la începuturile noastre. La început între câțiva de la noi, din Ultras Korp, câțiva de la ei, din Directivo, care acum nu mai e pe gard. Ne-am împrietenit apoi cu marea brigadă Speța Ultra Rossa, una din cele mai mari și mai periculoase din România. Pentru un oraș ca Aradul era top. Și de acolo ne-am împrietenit… cu steliștii erau deja prieteni, ERA era înfrățită cu SUR. A fost o prietenie cu grupurile la început, cu Banda Ultra’, acum suntem prieteni cu multe brigăzi. La Sibiu, au fost oameni din Kombat, Outlaws, Shadow, Banda Ultra, undeva la 100 de steliști zic eu.
Cristi: O prietenie poate să meargă foarte departe, e ca și cum ai fi prieten cu vecinul de pe scară. Prietenia noastră cu Petrolul s-a format în Vama Veche, mai întâi la o bere, apoi la un meci de club, la meciurile naționalei, lucrurile au venit de la sine.
