Veste tristă, azi, pentru toți iubitorii clubului FC Șoimii Sibiu. Iulian Nistor, crainic al echipei începând cu anul 1980, și un apropiat al activităților pe care Șoimii Old-Boys le organizează în fiecare an, s-a stins azi, la Sibiu.
Iulian Nistor a fost crainicul echipei și al stadionului Municipal până în 1986, apoi al stadionului Compa, până în 2001 când FC Șoimii s-a desființat. Au fost zeci de ani în care clubul fanion al Sibiului s-a confundat cu vocea sa. Între 2009 și 2011, a revenit la microfonul stadionului Municipal, la meciurile Voinței din Liga a III-a și a II-a. A asigurat show-ul pe scena din Piața Mare, imediat după câștigarea barajului de promovare în Liga 1, atunci când jucătorii Voinței alături de suporteri au sărbătorit în centrul Sibiului.
A fost prezent vara trecută la reuniunea Șoimilor prilejuită de aniversarea a 110 ani de la înființarea echipei, la invitația foștilor jucători de a fi crainul evenimentului.
Dan Călinescu, fost portar și antrenor al echipei Șoimii și fondator al Asociației Șoimii-Old Boys, a transmis un mesaj din partea foștilor jucători: „A fost mereu un apropiat al nostru și regretăm cu toții dispariția sa. Rămâne în gândurile și amintire noastre”.
Mircea Aldea, liderul galeriei Șoimilor în anii ’90, a lăsat un mesaj pe pagina sa de Facebook: „Am primit cu tristețe vestea că Iulian Nistor a trecut în neființă. Iulian a fost unul dintre noi, am petrecut ani buni împreună la echipa noastră de suflet, ȘOIMII SIBIU. Probabil că, acolo sus, era nevoie de un comentator bun pentru meciurile jucate de ceilalți Șoimari. Dumnezeu să te odihnească, Iulian!
Iulian Nistor avea 73 de ani. Va fi înmormântat luni, de la ora 12:00. Toți cei care doresc își pot lua rămas bun la capela Bisericii de pe bulevardul Mihai Viteazu.
Iulian Nistor (29 octombrie 1950 – 29 martie 2024)