Echipa sibiană de baschet în fotoliu rulant, Zburătorii, sprijinită de Clubul Sportiv Comunitar, a încheiat prima ediție a Campionatului Național de Baschet în fotoliu rulant, organizat de FRB, pe locul secund după ce a pierdut azi finala cu Ralph Brașov, scor 33-49.
Alături de alte 5 formații din țară sibienii au avut un parcurs foarte bun în cele 3 zile ale competițiției în sala Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Pitești.
Sibienii au debutat cu o înfrângere, 41-18 în fața clujenilor de la Paralimpic Salvia 2000, dar au revenit în al doilea meci cu o victorie, 50-8 cu Academia Phoenix Galați, care a asigurat prezența în semifinale.
Zburătorii au fost mai buni în acest penultim act decât ACS Temerarii Arad pe care i-au depășit cu 46-29 și s-au calificat în finala Campionatului acolo unde adversar a fost Ralph Brașov, învingătoare cu 40-38 în fața Paralimpic Salvia Cluj-Napoca. Echipa din județul vecin a devenit astfel prima campioană a României la baschet în fotoliu rulant după victoria în fața Sibiului.
Clasamentul final:
1. Ralph Brașov
2. Comunitar Sibiu
3. Salvia 2000 Cluj-Napoca
4. Temerarii Arad
5. Motivation Ilfov
6. Academia Phoenix Galați

