Meciul se încheie, Sibiul câștigă, Steaua pierde, iar ambele echipe își văd de drum. Aceasta ar putea fi cronica minimalistă a baschetului prestat în această seară în „Transilvania”. Dar, din respect pentru cititori, această partidă încâlcită și plină de ratări de neconceput nu va rămâne nepovestită.
Acum 30 de ani, în sala „mică”, ce-i drept, CSU Sibiu și Steaua concurau pentru aurul baschetului românesc. La ora aceasta, gradele de echipe mari sunt departe de ambele organizații. Totuși, în această seară, viitorul a fost luminat de un pic de trecut glorios, pentru că Domn’ Profesor Claudiu Muntean a vizitat și onorat publicul galben-albastru, vădit bucuros. Iar galeria, chiar dacă nu mai e la fel de populată ca pe vremea lui, i-a pregătit un mesaj de mulțumire: „Pentru toată dăruirea suntem recunoscători / Domn’ Profesor, mulțumim că ai adus cinste acestor culori!”.
Punct și de la capăt, căci pe parchet trebuia să se dea o luptă, una între două echipe care simțeau că se pot bate una pe cealaltă. Este de mirare cum primul sfert nu l-a făcut pe Claudiu Muntean să plece acasă, având în vedere felul în care actualii jucători ai Sibiului au umplut de sânge aproape fiecare încercare de triplă. Pe rând, Zetos, Roschnafsky și Randolph au ratat ținta, contribuind astfel la un 7-16 afișat de tabelă. Singurii care au mișcat și au încercat câte ceva au fost Adamovic și Stone, primul căutând tot timpul să deschidă poziții de șut pentru coechipieri, în timp ce al doilea a reușit să îi căpăcească pe Stan și Adelekun, dar și să pună puncte pe tabelă. Singurul câștigător al concursului de la trei puncte a fost Tavon King, americanul având ocazia să și reducă avansul Stelei la ultimul atac al sfertului, dar în loc de aruncare a ales să se încurce, dându-și mingea pe la spate.
Uitați tot ce am zis despre aruncările de trei din primul sfert, pentru că în partea doua s-a lucrat la țintă, iar din diletanți, vulturii s-au transformat în lunetiști. În frunte cu Elias Drăgan, „copilul” fiind de neoprit de la distanță. Primele două minute au schimbat și liderul jocului, Pratt (2) și Drăgan arzând plasa de afară și trimitându-și adversarii la bancă, la 19-18. În focurile partidei, arbitrul Matei Bănică își pierde fluierul, după ce strigă cu atâta patos „TEN!”, numărul stelistului Vlad, omul cu faultul.
Între timp, Drăgan mai prinde o boltă de la distanță, pentru ca la 27-30 să contribuie la spectacol și Geert Hammink. Deși ceruse time-out, fostul pivot de NBA era mai preocupat să le bată obrazul arbitrilor, în timp ce Octavian Popa-Calotă -de altfel, foarte activ pe bancă la acest joc- le dădea indicații jucătorilor. Și totul în timp ce în boxe bubuia „I like to move it!”, ca într-un frumos cadru al lui Kusturica. Pe revenire, Steaua reușește să fie stăpâna meciului până la pauză, tripla lui Adelekun și reușita pe contră a lui Stan, după ratarea lui Pratt, au pus pe tabelă, la pauză, scorul de 30-37.
Pauza a fost un „sfeșnic” bun, vorba poetului, căci până la final a ieșit bine pentru suporterii care au susținut CSU Sibiu. Dar să păstrăm suspansul. După fluier, trio-ul Hammink-Calotă-Aliaga nu a mers imediat la vestiare, alegând să citească statistica și să se înțeleagă asupra tacticii de bătălie din următoarele 20 de minute. Și chiar a fost bătălie, cu ajutorul arbitrajului, unul nepărtinitor, dar care mereu a căutat compensația, într-un stil de „să fie bine pentru toată lumea”. Partea a treia a adus și primele puncte ale lui MJ Randolph, dintr-o pereche de libere, americanul fiind folosit doar șase minute în primele două sferturi, deși era principalul marcator al echipei.
Meciul înaintează tot umăr la umăr, iar Hammink intră destul de mult în teren, certându-l pe Roschnafsky, după ce acesta l-a faultat pe Andrieș. Baschetbalistul se revanșează rapid, întorcând scorul la 41-40, după trei puncte, în timp ce Hammink ajută cum poate, cu un tehnic încasat de la arbitrul Bogdănescu, după proteste, aducându-ne aminte de la fel de temperamentalul Tomas Rinkevicius. Totuși, Roschnafsky rămâne omul finalului de sfert, cu un coș marcat și un capac la Dye, care a ridicat volumul sălii, ultima rundă începând de la 48-46, cu Steaua marcând doar nouă puncte în sfertul al treilea.
Decisivul a început mai bine pentru gazde, Blidaru și Pratt determinându-l pe Mandache să ia timp de odihnă la 53-48. Iar după aceea a venit timpul ca Tavon King să debuteze frumos în noua sa casă. Mai întâi, acesta a aruncat de trei, ușor pripit, dar destul de șmecherește astfel încât Gray să îl atingă și să îi bage trei libere în buzunar. Mai mult decât atât, mingea e în coș, iar and one-ul duce scorul la 59-50 pentru Sibiu. Săracul Gray mai pierde o posesie, iar la capătul celalalt al terenului e același King, care mai bagă în ațe trei puncte, flexându-și mușchii în fața asistenței. Și chiar dacă avansul gazdelor a ajuns să fie compus și din două cifre, finalul nu a fost liniștit 100%, cu toată că Pratt a pescuit câteva mingi în defensivă.
Cu 15 secunde înaintea finalului, Gray a adus diferența la o singură posesie, 72-69, doar că răspunsul a venit promt și a risipit emoția unui sfert patru plin de ratări monumentale de ambele părți. Edwards a rămas singur cu coșul, după o circulație rapidă a mingii, iar de acolo nu se ratează. CSU Sibiu câștigă cu 74-69, după un meci cu un baschet slăbuț în ambele părți, cu ratări uriașe, în care momentele de inspirație, mai ales de la trei puncte au făcut diferența. În același timp, s-a văzut apărarea bună sub panou a galben-albaștrilor, acolo unde Steaua s-a bazat cam degeaba pe Adelekun, dar a contat mult și sacul de puncte venit de pe bancă, 46!, față de doar 18 ale Stelei.
La nivelul marcatorilor, de la Sibiu s-au remarcat Tavon King (18 puncte) și Monyea Pratt (11 puncte), în timp ce de la Steaua, cel mai bun marcator a fost Kenny Dye, cu 18 puncte.
