FC Hermannstadt a fost la câteva minute de o surpriză uriașă acasă la Gică Hagi după ce a condus Farul cu 1-0 până în min. 88. Florescu, singurul nou-venit la Sibiu titularizat de Dorinel Munteanu, a marcat pentru ”alb-roșii” în minutul 52 printr-o execuție superbă. S-a încheiat 1-1 pe un ger teribil, -7 grade amplificate de vânt spre o temperatură resimțită de -15. De înțeles astfel de ce au asistat doar câteva sute de fani la meci, niciunul din ei nefiind în sectorul destinat sibienilor.
Într-o formulă clasică pentru Dorinel, 4-3-3, sibienii au fost nevoiți să schimbe rapid formula, din mers. Cu infirmeria plină, 5 jucători accidentați înaintea jocului, Dorinel l-a pierdut după doar 15 minute și pe Karo, nevoit să părăsească terenul accidentat. În locul său a intrat atacantul Sergiu Buș, dar tot Farul a fost echipa care a menținut posesia și a pus mai mult presiune. Astfel, toate ocaziile primelor 45 de minute au aparținut gazdelor, iar cei mai periculoși au fost Ișfan, Pellegrini și Dican. Sibienii au încercat și ei poarta faristă în minutul 32 dar Albu a șutat peste.
Echipa lui Dorinel are un început de repriză excelent după ce Chițu șutează ușor pe lângă bară (min. 46), iar apoi Florescu reușește o execuție la vinclu fantastică, din afara careului, în minutul 52. Farul a încercat să revină dar cea mai bună ocazie a venit abia în minutul 82, când Căbuz a avut un reflex fantastic în fața lui Ișfan, pasat perfect în 6 metri. Constănțeanul a încercat să salte mingea peste portarul sibian dar Căbuz l-a ghicit pe atacantul Farului. În ciudă iureșului gazdelor, părea că defensiva lui Dorinel va rezista dar Ionuț Vînă a găsit o breșă, din a doua încercare, ajutat și de bara lui Căbuz. Vînă a șutat în aceeași fază și cu stângul (în blocaj) și cu dreptul, a doua oară fără speranțe pentru Căbuz, care s-a întins la maxim spre bara lovită de minge, fără scucces.
S-a terminat 1-1, la fel ca în ultimul meci disputat între cele două echipe la Constanța, în aprilie 2025. FCH rămâne pe penultimul loc, cu 3 puncte peste ”lanterna roșie”, nou-promovata Metaloglobus. Ambele formații rămân în criză de victorii pentru că niciuna n-a mai câștigat de 7 meciuri, în cazul Farulului, respectiv 8 meciuri, în cazul Sibiului.
Stadion: Ovidiu. Spectatori: 400. Timp: ger, -7 grade, vânt. Gazon: foarte bun, încălzit.
Farul: Buzbuchi – Pereira, Larie, Tiru, Pellegrini, Dican, Vina, Radaslavescu, Grigoryan, Tănase, Isfan. Antrenor: Ianis Zicu
FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Karo, Stoica, Ciubotaru, Ivanov, Florescu, Albu, Neguț, Chițu, Stancu. Antrenor Dorinel Munteanu
Rezumat Orange Sport România
