Fostul antrenor al celor de la LSS Voința Sibiu a vorbit în exclusivitate cu Sportul Sibian despre derby-ul de sâmbătă cu Păltiniș Rășinari, pierdut de „alb-verzi”, meci în urma căruia Cosmin Vâtcă a decis încetarea colaborării cu echipa pe care a pregătit-o un an.
Voința Sibiu – Păltiniș Rășinari era un meci de 1×2 dar nimeni nu se aștepta, probabil, la un blocaj, un joc timid și o lipsă de agresivitate din partea jucătorilor Voinței. Mai ales după meciul dominat total și câștigat de Voința cu FC Avrig, același Avrig care etapa trecută a ținut în șah Rășinariul.
Cosmin Vâtcă a explicat pentru Sportul Sibian ce s-a întâmplat pe teren și despre lipsa de reacție a foștilor săi elevi: „Când am fost pus pe bancă, vara trecută, am avut mână liberă să iau ce jucători am vrut. Mie îmi place să joc fotbal și asta am creat, echipa care a produs cel mai bun fotbal. Ne-am pregătit un an de zile pentru aceste meciuri. Cu Avrigul ne-am descurcat bine, a fost un real progres față de meciul tur, cu Rășinariul știam ce ne așteaptă. Neavând gabaritul lor, nu puteam să ne luptăm cu ei pentru mingi, am ales un joc de posesie. Le-am spus jucătorilor, posesie, posesie, aveam forța să plimbăm cât mai mult adversarul. Am intrat exact invers în meci. Probabil nu am reușit să-i fac să înțeleagă… Era un meci care putea schimba cariera multor jucărori. Îmi doream să reușim mai mult pentru ei decât pentru mine. Am stat de vorbă cu ei individual și colectiv, am fost ca un psiholog. Dezamăgirea e mare pentru că e vorba de toată munca de peste 10 luni de zile. A lipsit spirtul de luptă, nu au avut foame de fotbal, de a juca, îți trebuie și puțină răutate și agresivitate la Liga a IV-a, și la orice nivel. Îmi reproșez și eu multe dar și ei ar fi trebuit să dea mai mult. Nu puteam răspunde Rășinariului decât prin fotbal, prin pase dar dacă nouă ne-a tremurat piciorul… Cu excepția a doi-trei jucători, toți suntem vinovați„.
Decizia plecării de la Voința a venit la puțin timp după meci. „Puteam să nu iau decizia la cald, dar am considerat că e cel mai bine așa. Conducerea ne-a oferit cele mai bune condiții și am avut o colaborare foarte bună. Totul a depins de noi”.
„Știu cât de mult și-au dorit suporterii”
Suporterii Voinței au un rol aparte în clubul „alb-verde” pe care l-au fondat în 2013 și pe care îl susțin în mod activ meci de meci, iar Cosmin Vâtcă i-a simțit aproape în ultimul an: „Îmi pare rău că nu am reușit și pentru acești suporteri minunați, știu cât de mult și-au dorit. Să ai asemenea suporteri în Liga a IV-a este mare lucru și spune multe despre trăirea lor pentru această echipă”.
Cosmin Vâtcă își dorește o carieră în antrenorat cel puțin pe măsura celei de portar: „Nu mai doresc să continui în eșalonul județean. După experiențele de la Dumbrăveni și Voința pentru mine e suficient. Îmi doresc mai mult, mai sus. Pentru mine urmează cât mai puțin timp petrecut acasă și o revenire cât mai rapidă în fotbal. Ca antrenor principal sau antrenor cu portarii, dar la un nivel mai ridicat„.
Cu Cosmin Vâtcă pe bancă, Voința Sibiu a obținut 17 victorii, o remiză și două înfrângeri. Cu cel mai bun atac, 95 de goluri, și cea mai bună apărare, 12 goluri primite, echipa e, în prezent, pe locul 2, la două puncte în spatele liderului Păltiniș Rășinari.