Construcția noului stadion Municipal a stârnit un interes uriaș nu doar în rândul suporterilor sibieni dar și al celor din țară, mai ales al celor care susțin echipele de tradiție. Cei de la UTA și-au stabilit propriul record într-o deplasare, 2000, rapidiștii au fost aproape 3000 iar dinamoviștii 5000 la meciul cu CSC Șelimbăr, un record pentru Liga 2.
În număr mare au mai fost la Sibiu „Șepcile-roșii”, Peluzele Sud și Nord Craiova (la meciuri diferite, desigur) sau „ceferiștii”. Duminică, pe stadionul Municipal vor veni pentru prima dată pe noua arenă și după o pauză de 12 ani de la ultima prezență în oraș, suporterii „lupilor-galbeni”. Hermannstadt – Petrolul se joacă azi, de la ora 18.15.
7-800 de ploieșteni au fost pe vechiul Municipal în aprilie 2012 pentru a-și susține favoriții într-un Derby pentru evitarea retrogradării, decis în primele 20 de minute. Zăgrean a deschis scorul în minutul 6 pentru Voința iar Hamza a restabilit egalitatea și scorul final în minutul 20, 1-1. 7000 de spectatori au vizionat meciul din tribune încheiat și cu două „roșii”.
Fanii ploieșteni au umplut atunci până la refuz sectorul oaspeților dominând, în mare parte fondul sonor. Din partea opusă, galeria Voinței a răspuns prin spectacol pirotehnic și o coregrafie ce îl înfățișa pe Hulk în luptă cu lupii.
Amintiri cu ursul…
Pentru meciul cu Hermannstadt, Robi, liderul Peluzei I Ilie Oană, nu e atât de optimist și crede că la Sibiu vor fi prezenți în jur de 300 de petroliști: „Îmi amintesc foarte bine deplasarea de la meciul cu Voința, am fost 700 atunci, a fost ceva senzațional, am mai fost și cu FC Sibiu, prin 2005, dar am fost și cu Interul. Aveam 13 ani, și când am ajuns la poarta de intrare strigau toți că e ursul acolo. Era o ursoaică cu un pui, rătăcită din pădurile din jur”.
„Sibiul nu există pe harta ultras sau hooligans„
Întrebat dacă există o rivalitate între Sibiu și Ploiești, Robi s-a amuzat copios: „Nu poate exista niciun fel de rivalitate, noi avem „meciurile” noastre cu Rapid, Dinamo, Steaua, Craiova, la Arad. La Sibiu venim ca la Voluntari. N-a fost niciodată o rivalitate sau incidente. Poate vă supărați, dar voi nu existați în fenomen și nu ați existat vreodată.”
După intrarea în insolvență în 2015, Petrolul a reapărut rapid, în 2016, în Liga a IV-a, cu suport masiv din partea ultrașilor. „În ciuda diviziunii noastre, am fost toți uniți atunci, toată lumea a fost pentru reînființarea echipei, a brandului Petrolul. Nu s-a pus problema unui alt nume sau altă echipă. A fost foarte greu tot acest parcus, cu promovările, cu probleme financiare…”.
Cu o istorie de aproape 30 de ani, mișcarea ultras din Ploiești s-a oficializat în 1996 când s-a înființat Ultras Ploiestina iar prima coregrafie cu cartoane colorate a fost în 1997, conform doarpetrolul.ro. Ulterior, ultrașii au deveni „Lupii galbeni”, simbol care a inspirat și compania Petrom să-și schimbe sigla cu un lup. În prezent, ultrașii Petrolului susțin echipa din două sectoare distincte, Peluza I Ilie Oană și Peluza Latină.
Peluza I „Ilie Oană” și stadionul din Ploiești poartă numele sibianului Ilie Oană, fotbalist format la Șoimii Sibiu. Născut la Chicago, unde familia lui s-a refugiat din cauza Primului Război Mondial, a revenit la vârsta de 4 ani la Sibiu. S-a format la Șoimii Sibiu pentru care a jucat doi ani, între 1935 și 1937. Se transferă apoi la Juventus București care devine Petrolul Ploiești din 1952. A activat 34 de ani ca jucător și antrenor în cadrul clubului „galben-albastru”.