Din poveștile frumoase ale fotbalului, începutul UEFA Champions League ne prezintă un nou oaspete la masa bogaților: o echipă modestă, lipsită de impulsuri financiare, care nu a băgat mâna în sacul jucătorilor cu nume aproape retrași. Astăzi vom descoperi mai multe despre Kairat Almaty, poate cea mai exotică destinație care a ajuns vreodată pe tabloul principal al celei mai prestigioase competiții intercluburi.
Într-un clasament al valorii de piață, Kairat Almaty s-ar afla pe locul 7 dacă ar evolua în Superliga României. Echipe precum Dinamo, U Cluj sau Rapid valorează mai mult decât formația kazahă. FCSB este de aproape patru ori mai valoroasă decât această echipă, iar Darius Olaru singur valorează aproape 60% din întreg lotul kazahilor. Datele sună bine, însă dacă ne uităm la realitate, suntem în urma lor. Pornind din același punct al calificărilor și cu adversari chiar mai dificili, Almaty a avut puterea să renască atunci când doar ei mai credeau și ambiția să-și îndeplinească un vis monumental.
FCSB a început primul tur cu Inter Escaldes din Andorra, iar Kairat cu Olimpia Ljubljana, adversar mai dificil pentru kazahi. FCSB s-a făcut de râs și s-a calificat rușinos. Almaty a trecut mai departe acasă, după un egal în tur. În turul următor, FCSB a întâlnit Shkendija, iar Kairat pe KuPS din Finlanda. Pe hârtie, finlandezii erau mai buni. FCSB a continuat criza și a fost eliminată, cu înfrângere în dublă manșă. Kairat a trecut și ea printr-un moment dificil în prima manșă, când a fost condusă cu 2-0, însă a revenit spectaculos cu o „remontada” acasă și s-a calificat după 3-0.

Roș-albaștrii au continuat în Europa League, însă merită să urmărim adversarii pe care i-ar fi putut întâlni. În turul 3, Kairat a produs prima surpriză și a eliminat-o pe Slovan Bratislava, la penalty-uri. FCSB ar fi întâlnit Qarabag, un duel echilibrat, având ca reper meciul din ianuarie. Deja play-off-ul reprezenta o performanță în sine pentru kazahi.
Acolo, Kairat a dat adevărata lovitură și a eliminat-o pe Celtic, după două manșe încheiate la egalitate și penalty-uri. FCSB ar fi avut un culoar extraordinar dacă trecea de macedoneni, deoarece în play-off ar fi întâlnit Ferencváros, un duel echilibrat și accesibil pentru tabloul principal. Deși au avut trasee asemănătoare, Kairat, cu un lot mult mai slab cotat, reușește să dea o lecție nu doar echipei patronate de Gigi Becali, ci întreg fotbalului românesc.
Însă lucrurile nu au fost mereu așa roz la Kairat. Înființată în 1954, doi ani mai târziu a fost înscrisă în campionatul URSS, iar în 1960 a devenit prima echipă din Asia Centrală care a promovat în primul eșalon al competiției sovietice. Vârful de performanță al echipei în acea perioadă l-a reprezentat clasarea pe locul 7 în 1986 – deloc rău într-un campionat în care concurau și Dinamo Kiev, Spartak Moscova sau Dinamo Tbilisi.
Problemele au apărut la începutul anilor ’90, când URSS s-a desființat și nu a mai putut finanța echipa, aceasta fiind susținută anterior de Ministerul Transporturilor. Kazahstanul a trecut, la mijlocul anilor ’90, printr-o gravă criză economică: inflația era mare, iar cluburile nu mai aveau stabilitate. Din această cauză, mulți jucători au plecat în Rusia și Ucraina, pentru salarii mai bune.
În 1997, haosul administrativ era atât de mare încât armata a decis să formeze o nouă echipă sub denumirea Kairat-CSKA Almaty, mai stabilă financiar, în paralel cu echipa deja existentă. Parcă am mai văzut scenariul acesta undeva 😉. Pentru ca haosul și confuzia să fie complete, ambele echipe pretindeau tradiția lui Kairat, iar jucătorii formației inițiale au fost împărțiți între cele două tabere. Nici echipa armatei, nici cealaltă nu au reușit să exceleze, iar fanii au început să se îndepărteze. În 2001, echipa a ajuns în colaps financiar, iar doi ani mai târziu se vorbea deja despre desființare.

Sursă foto: Wikipedia
Salvarea a venit în 2004, din partea autorităților și a câtorva oameni de afaceri, care au intervenit și au reorganizat clubul într-o singură entitate, sub o identitate unică. Conducerea a fost schimbată, au fost aduși antrenori noi, iar vechii jucători au fost readuși. Minunea s-a produs: chiar în anul restructurării, Kairat a câștigat campionatul din Kazahstan – absolut miraculos.
Din acel moment, pentru Kairat a urmat o perioadă de consolidare și investiții în sectorul juvenil. Clubul a devenit atractiv pentru piața europeană și sud-americană, reușind victorii notabile în UEFA împotriva lui AZ Alkmaar și Steaua Roșie Belgrad. În 2020, Kairat a cucerit un nou titlu după 16 ani de așteptare, iar în ultimii ani a depășit Astana ca forță în campionatul intern, dezvoltând una dintre cele mai moderne academii din Asia Centrală.
În prezent, antrenor principal este Rafael Urazbakhtin, un tehnician tânăr, de 46 de ani, lipsit de experiență la cel mai înalt nivel. CV-ul său cuprinde doar posturi de secund la naționala U 19 a Kazahstanului, la o altă echipă locală și la Kairat. Este prima sa experiență ca „principal”. Înainte de a veni la Almatî, a fost timp de un an preparator fizic la Șahtior Karagandî, în 2022. Surpriza este cu atât mai mare privind parcursul acestui antrenor.

Vedeta echipei este Dastan Satpaev, un puști de doar 17 ani. Acesta a reușit 10 goluri și 7 pase decisive în 25 de partide ale sezonului trecut și se află în discuții avansate pentru a semna cu academia lui Chelsea. Este cotat la 1,8 milioane de euro și este produs al academiei lui Kairat, despre care am vorbit mai sus.
Ieri seară, kazahii au făcut cea mai lungă deplasare din istoria UEFA Champions League, până la Lisabona: nu mai puțin de 6.700 km. Au aliniat un „prim 11” format din 8 jucători kazahi sau proveniți din fostul URSS și s-au ținut eroic aproape o repriză. Peste două săptămâni, la Almatî, vine Real Madrid. Ce sărbătoare va fi!
