A fost o zi mare pentru microbiștii clujeni. Data de 7 decembrie va rămâne mereu în amintirea baschetului românesc. U-BT Cluj-Napoca a primit ieri vizita greilor de la Partizan Belgrade, duel din ABA League, competiție care întrunește cele mai bune echipe din zona balcanică și de lângă Marea Adriatică și, pentru al doilea an la rând, și noua echipă din Dubai.
Ziua sportivă a început pe Cluj Arena cu duelul dintre echipa fanion a orașului și FC Hermannstadt. Asistența a fost una redusă, iar atmosfera în tribune, dar și pe teren, destul de slabă. Ambele echipe au avut galerii slab numeric în tribune, deși ziua și ora erau foarte favorabile. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru U Cluj, iar FC Hermannstadt este tot mai aproape de marginea prăpastiei.
Câteva ore mai târziu, în jurul BT Arena, începeau să apară mii de oameni, unii iubitori ai U-BT, alții dornici să vadă o echipă de Euroleague, iar alții veniți din pură curiozitate pentru show-ul ce urma să înceapă la ora 20:30. Acces-ul în sală mai ușor ca niciodată. De remarcat că nici la meciurile lui CSU nu se stă așa de puțin la coadă și la controlul corporal. Cu 30 de minute înaintea primului angajament de la centru, sala era deja arhiplină, însă nu cu toate scaunele ocupate. A urmat o coregrafie superbă pe fiecare parte a sălii, pancarte, steaguri alb-negre,confetti, artificii, show cu foc și fum, mai mult ca sigur achitate și pregătite integral de club. Pe lângă toate astea, au fost afișate și 2 bannere uriașe, pictate cel mai probabil de membrii galeriei gazdă.
De menționat faptul că, la acest meci, pe langa cei aproape 10000 de oameni, au fost prezenți și aproximativ 200 de membri ai Peluzei Șepcile Roșii. Aceștia au încercat să întrețină atmosfera vie pe întreaga durată a partidei, însă nu au primit ajutorul cuvenit din partea fanilor prezenți la tribuna 1 și 2.
Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru clujeni, care aveau 12-2 după doar 3 minute, iar Mirko Ocokoljić a fost nevoit să ceară timeout și să-și certe jucătorii. A urmat un ușor progres în jocul Partizanului, iar la finalul sfertului 1 scorul era 24-21 în favoarea lui U-BT. Sfertul 2 ne-a arătat că sârbii sunt o echipă uriașă și știu să gestioneze orice fel de meci și situații incomode. Cu aportul lui Jabari Parker și Washington, aceștia au câștigat sfertul cu 24-14, iar la pauză aveau avans 7 puncte. Din sfertul 2 și până aproape de final, atmosfera în tribune s-a stins încet-încet, fapt ce denotă că o parte dintre suporterii clujeni știu să își susțină echipa doar când le merge bine.
După pauză, trupa antrenată de interimarul Ocokoljić continua forcing-ul la panoul lui U. Nick Calathes a oferit nu mai puțin de 7 assist-uri în sfertul 3, iar 4 dintre ele au fost urmate de coșuri de 3 puncte din partea lui Bonga, Brown și Parker. La finalul sfertului 3, tabela arăta scorul 69-59. Ultima parte a meciului a început perfect pentru echipa antrenată de Mihai Silvășan, care s-a apropiat la doar 5 lungimi, grație lui Guzman și jocului de sub panou al sârbului Miletić. A urmat un nou timeout pentru Partizan. A urmat un run de 12-0 pentru formația din Belgrade, iar cu 3 minute înainte de final conduceau cu 88 la 71. Până la final, Clujul a încercat să revină, însă fără succes. Au forțat mult din spatele semicercului și au reușit să înscrie doar 10 aruncări din 30 de 3 puncte. Final de meci, 92-85 pentru Partizan Belgrade.
Cu 1 minut de joc înaintea finalului, am fost neplăcut surprins să observ cum zeci de oameni aleg să plece supărați și să adreseze jigniri și injurii asupra echipei favorite, în loc să aștepte finalul și să aplaude. Totuși, o echipă românească a reușit să țină piept un meci întreg unui colos european precum Partizan Belgrade. Este neplăcut să vezi astfel de reacții ale suporterilor de rezultat. Din păcate, este un fenomen tot mai des întâlnit, îl regăsim și la Sibiu, unde anumiți ziși suporteri ai CSU aleg să abandoneze echipa în momente mai puțin favorabile.
Am avut ocazia aseară de a vedea și de a sta de vorbă cu mulți sibieni iubitori ai CSU și, implicit, ai baschetului frumos care se desfășoară în BT Arena. La final, analizând strict atmosfera din tribune din partea secundă, am ajuns la o concluzie comică, cum că „Galerie are “U” doar când joacă CSU… sau Partizan”. Glumind, evident, ne-am intrebat cand oare vom regăsi și la Sibiu o sală de sport demnă de astfel de meciuri, cu organizare impecabilă și prestații solide pe parchet ?



