Voința Sibiu continuă să puncteze pe piața transferurilor cu jucători peste nivelul ligii a patra. După Adrian Cîrstean, clubul „alb-verde” l-a prezentat pe Florin Stelea, jucător format de CSU Voința și care a mai jucat pentru actualul club fondat de suporteri în 2013, LSS Voința.
Puțini știu că Steli, așa cum îl știu toți în fotbalul sibian, a jucat o jumătate de an pentru LSS Voința. În sezonul 2013/2014, după un tur foarte slab al echipei, încheiat cu doar 1 punct în clasament, venirea lui Cristian Cotoară pe bancă a resuscitat treptat jocul „alb-verzilor”. Împreună cu noul antrenor, au venit atunci Stelea, Bărculeț, Diaconu, Șulumberchean, de la Viitorul Sibiu, club format după desființarea CSU Voința din fostele grupe de juniori ale acestuia.
„Echipa avea 1 punct atunci când am venit”, își amintește Cotoară, „și am adus mai mulți jucători, majoritatea de la Viitorul, erau juniori, aveau 18 ani. I-am mai adus pe Chris Pustai, fiul lui Cristi Pustai, de la Sparta Mediaș, pe Christopher Schieb de la Slimnic, în poartă Răzvan Popa, și rezultate au început să apară. Au fost două remize, apoi prima victorie a venit în etapa a XVII-a, 1-0 cu locul secund, Păltiniș Rășinari, gol Pustai. Am mers tot mai bine până la finalul sezonului pe care l-am încheiat cu 17 puncte”, a povestit pentru Sportul Sibian fost antrenor al Voinței.
Pentru mijlocașul Florin Stelea, acum în vârstă de 28 de ani, parcursul fotbalistic a urmat echipe de liga a III-a, FC Avrig, Măgura Cisnădie iar vara trecută a jucat barajul de promovare spre liga a II-a cu CSM Deva, echipă care ocupă fotoliul de lider în seria sa din eșalonul terț.
Florin Stelea, în 2014, la Voința: